#ladylike

~Every Lady is beautiful in her own way – My way is Ladylike~

În toamna asta se poartă blană, numai nu pe pielea ta

Un comentariu

Deși sezonul picioarelor goale, raitelor pe la piscină și mânecuțelor scurte a trecut, grija față de pielea noastră trebuie să fie necondiționată. Trebuie să o păstrăm hidratată, să-i oferim vitamine prin alimentația noastră sănătoasă, dar să-i și păstrăm aspectul îngrijit și estetic, epilând „blănița” 🙂 Toamna este printre altele cel mai indicat anotimp pentru a începe un tratament de îndepărtare definitivă a părului nedorit. 

Într-un material anterior postat pe blog, spuneam care sunt dezavantajele fotoepilării și experiența mai puțin plăcută pe care am avut-o eu cu acest tip de epilare. Tot în acest material mai menționam că epilarea cu laser e cea mai eficientă, dar… şi cea mai scumpă 🙂 Iei bine atunci declarasem acest lucru fără să fi încercat epilarea cu laserul, ci doar din ce anterior citisem. Acum pot vorbi din propria experiență, pentru că am făcut de curând o epilare cu laser la Medpark, și pot spune sus și tare – epilarea cu laser e fantastică! 🙂

daniela dermengiEvident că epilarea definitivă nu este chiar definitivă după o singură procedură. Epilarea cu laser se face din două în două luni și sunt necesare circa 5-6 ședințe. Altfel spus, e nevoie de aproape 1 an pentru a scăpa definitiv de părul nedorit. 1 an de efort, inclusiv fînanciar, și am uitat pentru totdeauna de lame de ras, creme epilatoare, ceară și aparate epilatoare, am uitat de durere, răni și timp consumat în zadar.

Ședința de epilare cu laser realizată la Medpark a fost total lipsită de dureri, senzația de fierbinte din jurul fiecărui folicul de păr „pârjolit” fiind atenuată de un jet de aer rece. Imediat după epilare, pielea se inflamează ușor și se înroșește. Zona epilată  se șterge cu șervețele umede și se aplică o cremă cu efect antiinflamatoriu.

Înainte de a apela la această procedură, evident că m-am informat despre riscuri. Dacă este efectuată corect, epilarea cu laserul nu generează complicații. Totuși, pot să apară anumite efecte adverse ca colorarea sau decolorarea pentru o perioadă de timp a pielii în zona unde s-a făcut epilarea. De aceea este important să se evite expunerea la soare atât după, cât și înainte de epilarea cu laser. Iată de ce sezonul rece este cel mai indicat pentru a începe astfel de proceduri. Șansele ca să faci infecții sau cicatrici după acest tip de epilare sunt foarte rare și doar dacă nu ai avut grijă de igiena pielii.

Vedeți mai jos un scurt video despre cum are loc epilarea cu laser, preluat de pe site-ul Medpark.

Fiți femenine – dincolo de haine, fiți îngrijite – chiar și sub haine 🙂 Simțiți-vă frumoase chiar și atunci când nimeni nu vă vede 🙂

logo

Anunțuri

Un gând despre „În toamna asta se poartă blană, numai nu pe pielea ta

  1. Pingback: Epilarea cu laser – eficientă, recomandată și acum mai ieftină | Ladylike

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s